Prolog
“Oamenii vin si pleaca. Ceea ce ramane sunt doar amintiri.”

E noapte… Un vant rece imi aminteste ca inca mai traiesc. Ultima stea a fost inghitita de prapastia cerului. Palpaia prea slab. Era prima si cea din urma speranta a mea. Lumina intunericului ma izbeste puternic in ochi. Nu mai vad nimic. Intreb pe dibuite unde e drumul spre fericire. Tacerea pulseaza incet in jurul meu. Cuvinte nedeslusite incep sa apara aici, acolo, pretutindeni. Vreau sa le adun, dar ceva ma opreste.

Caldura cu care o mana rece ma cuprinde ma facu sa incremenesc. Fara a intoarce capul, am simtit ca este Ea. O cautam precum un orb cauta lumina, dar nu am observat ca a stat dintotdeauna langa mine. Era fericirea. Purta un val negru si negre-i erau vesmintele.

Acum statea aici si totusi… ramaneam acelasi. Vedeam clar singuratatea din jurul meu, auzeam cum timpul imi roade radacina vietii. Un somn de moarte ma invalui. Ii intalnesc ochii care imi spun limpede ca a sosit ceasul fericirii. Petrec cu privirea departarile. Le vad pentru ultima data. Se stinge incet licarirea din ochi-mi. Raman reci.

Toate merg mai departe fara mine. E noapte…